Acum câteva ore am terminat Trei coroane întunecate și chiar nu știu ce să spun. Din această cauză mi-am și luat câteva ore ca să se așterne cum trebuie toată povestea. E complicat. E chiar foarte complicat…

Trei coroane întunecate ne promite o poveste despre trei surori regine care se vor lupta între ele pentru a câștiga titlul de regină a insulei. Și prin a se lupta mă refer până la moarte, regina care rămâne în viață câștigând tronul. Mă gândeam că vor fi intrigi și comploturi, suspans la tot pasul, că voi vedea în ce fel vor încerca să se omoare, fiecare având câte un har. Au fost doar iluzii.

Mirabella stăpânește cele patru elemente, e capabilă să stârnească vâlvătăi lacome sau furtuni violente doar pocnind din degete.

Katharine este o otrăvitoare și poate înghiți cele mai ucigătoare veninuri fără să simtă aproape nimic.

Arsinoe domină natura și despre ea se spune că ar avea harul de a face să înflorească trandafirul cel mai roșu și să îmblânzească leul cel mai aprig.

Numai că nu m-am gândit nici în străfundul minții că toate acestea sunt doar ceea ce cred oamenii de pe insulă. De fapt, Katharine și Arsinoe nu au niciun har (sau cel puțin încă nu s-a manifestat), iar Mirabella e puternică, dar manifestări mari tot o seacă de energie.

Nu vreau să dau spoilere, dar aceste lucruri le veți afla încă din primele câteva zeci de pagini.

Am sentimente amestecate cu privire la acest roman. Mă duce mult cu gândul la un roman de început, unul pe care se consolidează baza. Dar eu vreau acțiune. Ceva ce nu am găsit decât foarte târziu, undeva după pagina 260.

Nu vreau să spun că nu mi-a plăcut. În nici un caz. Mi-a plăcut chiar mult, dar asta nu înseamnă că așteptările prelungi și lipsa de acțiune nu au fost un obstacol în citirea cărții. Ideea de la care s-a pornit îmi place mult. Faza cu reginele care trebuie să concureze pe viață și pe moarte, harurile pe care ar trebui să le aibă, lucrurile pe care ar trebui să le facă sunt elemente care m-au împins să continui lectura.

Cine mă citește de ceva timp știe că ador descrierile bune și perioadele de liniște casnică, acestea fiind pentru mine importante în construirea unei povești bune. Iar în această carte am avut din plin din acestea. Au fost momente pe care le-am gustat cu plăcere, cu o relaxare de parcă aș fi acasă.

Un alt element pe care l-am adorat a fost decorul. Fiecare locuință în care era o regină reflecta exact harul pe care îl are (sau ar trebui să îl aibă). De la locuința reginii toxice, o casă întunecată și rece, plină de otrăvuri care mai de care mai periculoase, până la casa în care locuia naturalista, o simplă casă în care erau flori și plante peste tot, descrierile, locurile și senzațiile prin care am trecut m-au făcut să îmi placă și mai mult cartea.

Dar nu am putut trece peste lunga așteptare ce a planat deasupra primei părți, cea lipsită de acțiune. Toate personajele vorbeau despre ce se va întâmpla după Beltane, presupusa confruntare dintre regine, dar s-a terminat romanul și eu încă nu am ajuns la acel eveniment.

Tot ce mai pot spune e că finalul e o bombă, mai ceva ca a teroriștilor. Pur și simplu, după ce am citit ultima propoziție din carte, nu am putut face nimic altceva decât să mă holbez contrariată la un perete timp de cel puțin cinci minute. Nu mă așteptam absolut deloc. Am fost complet luată prin surprindere.

Ceea ce am adorat a fost ideea de carte. Știu că sună ciudat, dar sunt unele cărți pe care le ador doar din cauza faptului că îmi place să le ador. Din nou, știu că nu are sens. Dar chiar mi-a plăcut romanul în sine, ideea, locurile, faptele. A fost doar un singur element lipsă. Dar asta nu înseamnă că restul a fost doar muncă deșarte.

Sincer, recomand cartea dacă aveți răbdare. Sau mai puțină experiență într-ale cititului. Dacă îți plac comploturile și intrigile, eu cred că vei iubi acest roman. Eu abia aștept să citesc continuarea lui pentru că se promite o carte foarte interesantă!

Cartea mi-a fost oferită de Editura Corint spre recenzie și o puteți cumpăra de aici: link.