Luna mai a fost foarte săracă în lecturi. Nu am reușit să citesc decât patru cărți, două dintre ele chiar micuțe. Sper ca în lunile următoare să mă revanșez.
Prima carte pe care am terminat-o în luna mai a fost Cele treisprezece motive de Jay Asher. Vedeam pe toată lumea înnebunită după serialul cu același nume, așa că am făcut cumva rost de carte și am citit-o. După am vizionat și serialul, normal. Nu am reușit să îi fac o recenzie pentru că a fost destul de intens romanul și nu am putut să îmi adun ideile. Oricum, dacă mă întrebați pe mine, eu votez pentru carte în defavoarea serialului.
La cererea autorului, m-am apucat să lecturez Crepuscul de Adrian Petru Stepan. Îmi trimisese un mail în care mă întreba dacă nu aș dori să îi citesc noul lui roman și eu am zis „de ce nu?”. Multe nu prea pot să spun, astfel, dacă vreți să știți mai multe despre roman, vă recomand să îmi citiți recenzia: RECENZIE
Cum în fiecare lună, cartea venită de la Libris.ro are întâietate, am citit repejor romanul Și mă întunec (Saga Cuceritorului #1) de Kiersten White. Mai citisem două volume dintr-o serie de aceeași autoare, dar stilul ei s-a schimbat radical. A fost o carte de 5 stele a cărei recenzie o găsiți aici: RECENZIE
Ultima carte pe care am reușit să o lecturez a fost #confuz de Alex Andronic care a venit ca o gură de aer de la tot stresul pe care îl acumulasem. Nu știu de ce, dar cartea mi-a plăcut extrem de mult și am citit-o doar în câteva zile. A fost o lectură impresionantă și uimitoare. În curând îi voi face și recenzie, mai am nevoie doar de timp ca să îmi pun gândurile în ordine.