După o grămadă de săptămâni în care nu am reușit să scriu mai nimic, mi-am găsit în sfârșit puțin răgaz să aștern pe blog câteva gânduri despre noul roman al autorului Adrian Petru Stepan. 

Cartea mi-a fost oferită chiar de autor și vreau cu ocazia aceasta să îi mulțumesc. Este a doua oară când un autor are încredere în mine, să îmi exprim părerile. Cum am mai spus și până acum, acest lucru nu îmi va schimba părerea despre ea, recenzia este un corectă.

Trei povești se întretaie miraculos: episcopul Emanuel, cel ce și-a găsit credința în temnițele Siguranței comuniste, ajuns un personaj legendar printre credincioșii de la marginea deșertului arab, tânărul Judecător ce renunță la viața liniștită dintr-un oraș transilvănean pentru a duce un manuscris în ciuda tuturor avertismentelor și Anna, moștenitoarea misterioasei familii Kende de care se leagă multe dintre evenimentele sinistre ale istoriei ultimelor veacuri.

Cu fiecare capitol se revelează o taină și începe o nouă provocare fiindcă tot ceea ce e aparent banal are un scop și o însemnătate ce trebuie descoperite. Aventura începută brusc își duce personajele dintr-o biserică fortificată din Ardeal până în deșertul sirian și, în sfârșit, la Roma, unde se vor dezlega toate firele unei conspirații străvechi.

Crepuscul este exact ca și conspirația pe care o dezvăluie. Romanul în sine este o adevărată încurcătură de fire narative, de personaje. Un nod ciudat și mare care se va dezlega parțial în deznodământ.

Nu mă înțelegeți greșit, sunt sigură că multor altora le va plăcea acest roman, dar mie pur și simplu nu mi s-a potrivit. Și sunt mult mai mulți factori care au contribuit la acest lucru: răceala pe care am avut-o (în timp ce citeam prima parte a cărții), timpul limitat, oboseala și implicit lipsa atenției, cei 17 ani ai mei și probabil încă câteva lucruri care nu îmi vin în minte acum.

Totuși sunt câteva elemente pe care le-am apreciat. Unul ar fi stilul de scriere al autorului. Încă de la început am simțit un fel de scriere mai aparte, poate din cauza unei anumite regiuni a țării ori doar modul în care mintea formează propozițiile. Cert e că m-am întâlnit cu niște propoziții care au fost aranjate cu totul altfel de cum mă așteptam, surprinzător de interesante.

Atunci când te apuci să citești Crepuscul ai nevoie de anumită stare. Ceva ce nu mi-am dat seama decât târziu. Astfel s-a explicat și sesiunile mele de citit haotice. Atunci când nu eram în acea stare pe care nu știu cum să o descriu, pur și simplu nu puteam citi mai mult de câteva pagini. Dar și atunci când îmi intram în acea stare, citeam zeci de pagini fără să mă gândesc măcar, intram cu totul în poveste.

Ceea ce nu s-a lipit de mine a fost o parte din acțiune și multitudinea de personaje. După părerea mea (și subliniez acest: după părerea mea), la începutul romanului acțiunea a fost puțin cam neînțeleasă. M-am trezit de multe ori pierdută, nu știam ce se întâmplă, unde se întâmplă sau cu ce scop. Și sunt și acum câteva pasaje cărora nu le-am găsit o soluție, un rost.

Dar în afara acelor pasaje, trebuie să îl felicit pe autor pentru o conspirație destul de bine pusă la punct. Restul cărții, mai ales a doua jumătate m-a ținut cu sufletul la gură, urmărind cu atenție drumul acelor documente misterioase.

Un element care nu mi s-a potrivit a fost multitudinea de personaje. Sunt unele persoane care pot memora ușor mai multe personaje și să le țină minte destul de mult timp. Ei bine, eu nu fac parte din acel grup de persoane, prefer mai mult un grup restrâns care să fie compact și care să treacă împreună prin evenimente.

Mi-a plăcut faptul că personajul principal este genul de om foarte atent la ceea ce simte și mai ales la ceea ce gândește. Are o parte psihologică foarte bine dezvoltată, un element care mi-a atras atenția încă de la primele câteva zeci de pagini.

Recomand acest roman în special persoanelor de peste 20 de ani. Simt că adolescenții nu ar rezona cu această carte, e mai matură și mai complicată de înțeles. Dacă merită citită? Eu zic că da, eu cred că orice carte merită citită și asta nu face excepție. Chiar ar putea să vă placă, să fie mai multe pe stilul vostru.