Te-ai gândi vreodată cum ar fi dacă ai putea să controlezi pe cineva? Să ai nevoie doar de un controller și de o brățară ca să poți face pe cineva să facă doar ceea ce dorești tu? Mie nu mi-a trecut nici măcar un minut prin cap acest lucru. Dar Controller-ul de oameni al lui David Baddiel mi-a arătat ce s-ar putea întâmpla.
Fără nicio știre, joia trecută, am primit cu numele blogului pe el. Nu aveam nicio idee ce ar putea fi înăuntru, nici măcar expeditorul nu l-am văzut (l-am descoperit mai târziu, scris micuț, într-un colț). Editura Gama m-a surprins cu o carte foarte drăguță pentru copii. Să fiu sinceră, nici nu auzisem de ea până atunci… Dar nu îmi pare rău nicio clipă că am citit-o. 🙂
Cartea îi are în centru pe cei doi frați gemeni, Ellie și Fred. Cei doi sunt genul acela de tocilari care își fac tot timpul temele și care sunt pasionați de jocuri video. Nici părinții lor nu sunt mai prejos, o mamă care e obsedată de emisiunea „Comoara din pod” și de pisica ei, Margaret Gheruțescu, și un tată care are o pasiune pentru sendvișurile cu șunculiță, rezultatul fiind numărul său ridicat de kilograme. Dar problema tatălui nu deranjează pe nimeni. Asta până ce se așează pe controller-ul lui Ellie, iar fata este nevoită să își cumpere unul nou.
Căutând pe laptopul școlii alte controller-e, cei doi frați se întâlnesc cu Omul Misterios, un om care pur și simplu a apărut pe ecran. Acesta le propune să ia un controller cu totul special, frumos, cu butoane cu pietre prețioase. Deși Fred era puțin sceptic, Ellie acceptă. Astfel ajung în posesia unui controller ciudat care aparent nu merge pe consolă. Dar odată cu acel controller a venit și o brățară care, vor descoperi cei doi, se sincronizează perfect cu el. Frații își dau seama că controller-ul poate forța pe cel care poartă brățara să fac orice dorește cel care îl mânuiește.
Povestea este mult mai lungă și mai interesantă, dar aici mă voi opri cu povestitul, nu doresc să vă dau spoilere 🙂 .
Apasă A+B+UP+DOWN ca să deblochezi modul „carte amuzantă”
Este un roman pentru copii, umoristic. Pune în valoare anumite lucruri pe care fiecare copil ar trebuie să le știe (noi le zicem „cei șapte ani de-acasă”), cum ar fi să spui „te rog” atunci când dorești să ceri ceva. Precum și anumite aspecte ale siguranței, adică să nu ai încredere în oricine, Fred este reticent cu privire la Omul Misterios.
Se pun în temă diferite probleme cu care se confruntă copii: bulling-ul în școală, nesiguranța de sine, stânjeneală din cauza părinților și altele asemenea. Aici se ilustrează și cum reușesc tinerii să treacă peste acestea.
Întâlnim și nesiguranța care se crează între frați. Cartea prezintă povestea a doi frați care se înțeleg de minune. Dar, din cauza controller-ului, intervin anumite lucruri, cum ar fi dorința unuia de a evolua și frica celuilalt de schimbare. De asemenea, asumarea meritelor de către unul dintre frați atunci când, de fapt, a fost o muncă de echipă. Toate acestea creează o nesiguranță care duce la destrămarea relației dintre cei doi. Din fericire, Fred și Ellie vor reuși să se înțeleagă.
Romanul în sine este despre acceptarea celor din jur așa cum sunt ei, dar și acceptarea ta ca persoană. Te învață că e ok așa cum ești, important este să fii tu însuți, să nu pretinzi că ai fi altcineva. Să ai încredere în tine și în ceea ce ești.
În concluzie, recomand cu drag romanul copiilor, mai ales celor care se încadrează în grupa de vârstă 7-12 ani. Este o lectură amuzantă, care te învață, în același timp, niște lucruri importante.
Cartea o puteți găsi pe site-ul editurii Gama.