Salvând-o pe Francesca de Melina Marchetta

Ieri am primit un colet de la Storia Books, cu această ocazie anunț noua colaborare cu ei (Mulțumesc!), care conținea Graffiti Moon, Spune-mi trei lucruri despre tine și un exemplar din Salvând-o pe Francesca, roman proaspăt scos din tipar. Și cum îmi plac cărțile cât mai noi, am zis să încep să citesc Salvând-o pe Francesca, că doar ce s-ar putea întâmpla.

Nici nu aveam habar la ce să mă aștept. Copertă interesantă, sinopsis ok, miros chiar bunișor. Nu am mai citit chiar nimic de la această editură, nu știam exact ce tip de cărți publică. Deci, eram total paralelă, iar presupunerile pe care le-am făcut cu privire la roman au fost cu mult întrecute.

Salvând-o pe Francesca ne prezintă viața unei adolescente din clasa a XI-a, care a intrat la o fostă școală de băieți, acum mixtă, dar încă un loc în care fetele sunt privite cu un oarecare scepticism. Francesca a ajuns aici din cauza mamei sale, o persoană plină de viață, care trăia și muncea cât pentru toată familia la un loc. Însă într-o zi, Mia, mama ei, nu se mai scoală din pat. Și din acest punct viața Francescăi este dată peste cap. Stâlpul de care se susținea, persoana care o ghida în fiecare zi, în tot ce făcea, cea care îi dicta ce persoană trebuie să fie, cade într-o depresie acută, iar fata va trebui să învețe să se salveze singură. Dar va reuși Francesca să se slaveze? Va reuși să se regăsească? Mai important, va reuși să îi păstreze, pe cei la care ține, în jurul ei?

Am atâtea de spus despre acest roman și toate ideile îmi zboară prin cap și nu pot prinde niciuna.

Acțiunea este complicată. Nu ține un ritm alert, această carte nici nu ar putea face asta. Dar este ceva în stilul scriitoarei care te face să citești însetat zeci de pagini fără să îți dai seama. Este o anumită atracție stârnită de felul cum sunt așezate propozițiile, deși aparent sunt foarte simple. Dar acest fel de construcție al discursului este pur și simplu captivant.

În doar 248 de pagini, Melina construiește un întreg univers al vieții Francescăi. Chiar din primul capitol, ne este prezentată școala, acum mixtă doar pentru că are toalete separate pentru fete, locul numit St. Sebastian, spațiu în care fata va evolua. Aceasta va desface prietenii, își va face noi prieteni și va învață cum se simte viața când ești pe propriile picioare. Simt doar că autoarea a făcut ceva nemaipomenit într-un număr relativ redus de pagini.

Acum am recitit sinopsisul. Zice „imposibil de lăsat din mână”. Da’ ce dreptate are! Ieri, la amiază, am primit coletul, iar în seara asta e deja terminată. E chiar IMPOSIBIL să te oprești din citit. Cum am zis, e ceva ce o face de-a dreptul captivantă!

Cred că elementul care face întreaga carte este pesonajul. Sau mai degraba personajele. Ceea ce menține interesul cititorului este relația dintre ele și modul în care se dezvoltă. Multe nu pot spune, dar cred că puteți să înțelegeți ce înseamnă iubirea adevărată, de orice formă ar fi ea, din acest roman. Este ceva cu totul special în legătură cu el. Poate e doar ceva ce visăm cu toții: oameni adevărați, oamenii care se ascund sub măștile pe care le poartă, acea fire căreia îi este frică să iasă la suprafață, inhibată de societate.

Tot ce pot spune, după această exorcizare de cuvinte, este că Salvând-o pe Francesca este must read pentru orice adolescent. Este ceva ce ne învață cum ar trebui să facem față lumii în care trăim, e o redescoperire de sine. Și din această cauză i-am acordat 5 steluțe pe Goodreads. Le merită din plin! O recomand cu toată inima tuturor adolescenților, în special celora care cred că nu se pot integra în societate sau care au probleme cu acest lucru.

Cartea o puteți găsi pe Libris și Cărturești.

Mai multe informații despre ea pe Storia Books.ro