Mi-a fost frică atunci când am început această carte. Am citit o recenzie și am auzit de mai mulți oameni care au zis că este o carte grea, pe care puțini o pricep complet. Așa că am început-o cu frică. Speram că o voi înțelege. Rămâne de văzut dacă am și reușit.

În primul rând, vreau să înțelegeți că nu sunt sigură ce am priceput eu din carte. Este adevărat că e un roman greu, lasă mult loc interpretărilor, iar descrierile te fac pe tine să deduci ce a vrut să spună. E destul de ambiguă. Astfel că, orice zic aici nu o luați de bună. Este doar o părere a unei adolescente care a încercat să înțeleagă o lume a unui autor.

Noumenoir încă de la titlu incită cititorul. Nici nu mă gândeam ce ar putea însemna. Nici nu știu la ce mă așteptam. Am mai citit o singură carte de Flavius Ardelean, un volum de povestiri, anume Acluofobia. Dar nimic nu m-a pregătit îndeajuns să mă confrunt cu lumea din Noumenoir.

În centrul acțiunii îl avem pe Radu Lenea, un fost scriitor exilat la hotelul „A nus Dei” împreună cu alții ca dânsul. Suntem într-o Românie a anului 2085 unde oamenii se împart în trei categorii: scriitorii, criticii și oamenii care se ocupă cu alte munci. Dar Radu s-a oprit din scris, din motive destul de bizare, și a ajuns aici. Ajungând în posesia unui manuscris, operă a unui așa numit A. R. Deleanu, domnul Lenea este aruncat brutal în adâncurile stranii ale hotelului. Urmăriri ca în filme, organizații care mai de care și relații secrete sunt acum descoperite într-o fugă continuă spre libertate.

Lucrul pe care l-am observat cel dintâi este faptul că romanul are un singur paragraf. Și faptul că paragraful gigantic începe cu literă mică. A fost doar o observație dar care cred că are o oarecare importanță. Ceea ce vreau să ilustrez este stilul de scris al autorului, un stil cu totul neobișnuit. Nu mai spun de hipnoza pe care o creează cuvintele și de descrierile inteligent construite. O atracție neobișnuită ce invită cititorul să meargă mai departe cu lectura.

În acțiunea romanului am putut simți valurile mării. Au fost momente în care de abia mă târam cu lectura și momente în care mergea ca pe roate, chiar m-am surprins citind însetată câteva zeci de pagini.

Personajele create de Ardeleanu sunt de o unicitate și realitate înfricoșătoare. Sunt personaje complexe, cu un trecut, dar cu un viitor nesigur. Sunt persoane bizare puse în situații bizare. Pot spune chiar că acest roman ilustrează o parte din gândirea unui scriitor. Fuga și toată frica, emoția, pericolul pe care le parcurge până ce ajunge să publice o carte. E greu de spus.

Cert este că, probabil, nu am reușit să înțeleg pe deplin acest roman. Poate nu l-am înțeles deloc. Cred că fiecare are sau va avea o trăire diferită de a mea. De fapt, sunt cam sigură de acest fapt. Tot ce pot spune e că merită citită. Este o carte cu totul special, după cum văd că este cam tot ceea ce scrie Flavius Ardelean.

Până data viitoare, dacă ați sau veți citi acest roman, sunt foarte curioasă ce părere aveți despre el! 🙂