Nu am citit niciodată ceva scris de Flavius Ardelean. Nu știam despre ce scrie, stilul de scris, dacă chiar mi-ar plăcea. M-am aruncat pur și simplu cu capul înainte. Am vrut să explorez tărâmuri noi. Trebuie să încep și eu de undeva 🙂

E prima oară când recenzez un volum de povestiri. Nici nu știu pe ce ar trebui să mă axez. Așa că voi face această recenzie în stilul meu propriu.

Din titlu, care nu am știu destul de mult ce înseamnă, ne dăm seama că acest volum este unul macabru. După ce am dat un search pe Google, am aflat că „Acluofobia” este „teama patologică de întuneric sau de locuri întunecoase”. Acest lucru mi s-a părut foarte interesant, în principal din cauza faptului că atunci când mă gândeam la această carte în mintea mea se forma o imagine a unui spațiu mare și întunecat.

Volumul conține cele zece povestiri, fiecare cu un titlu care pare destul de simplu. În unele cazuri chiar așa este, în altele titluri au elemente ascunse pe care le descoperi pe parcursul poveștii. Fiecare poveste are câte un element propriu, dar multe dintre ele au și elemente comune. Toate au un aer misterios, simți că e ceva întunecat. Autorul a construit o lume în care totul e cenușiu sau negru, unde teama se ascunde la fiecare colț.

Unele povestiri sunt bizare, ca de exemplu „Vis cu furnici” sau „Toma. Administrator”. Dar sunt și povestiri care mi-au trezit cu adevărat interesul și care mi-au lăsat pe creier imagini cu adevărat puternice, cum ar fi „Negru ca o șoaptă fără rost” , „Scrum” sau „Atunci când nu eram”.

În „Negru ca o șoaptă fără rost” întâlnim o femeie care locuiește singură. Aceasta întâlnește un bărbat de care se simte atrasă, dar el nu are nici slujbă și spune că e pictor. Femeia îl invită să stea la ea până ce își găsește ceva de lucru și se pune pe picioare. Dar cea mai mare greșeală este să inviți în casă străini. Acel bărbat este un monstru, iar femeia va afla pe propria piele și va plăti cu viața.

Poveștile lui Flavius Ardelean au un caracter unic. Stilul său de scriere împreună cu imaginile de impact pe care le crează dau o savoare cărții. Fanii genului horror nu cred că vor fi dezamăgiți de această lucrare. Este cu adevărat ceva special, ceva ce nu am mai întâlnit până acum în literatura română.

Recomand acest volum de povestiri tuturor fanilor genului horror. Desigur, o poate citi aproape oricine, condiția este să fiți destul de tari sau să nu aveți o imaginație prea bogată din cauza imaginilor create de autor. Este o lectură de-a dreptul fascinantă care m-a făcut să reconsider valorile prozei românești.

Până data următoare, să aveți zile faine! 🙂