Wrap Up January

A trecut o grămadă de timp de când nu am mai făcut un wrap up. Așa că aici sunt cărțile pe care le-am citit în luna ianuarie! 😀

  1. Primele trei cărți pe care le-am citit în luna ianuarie fac parte din aceeași serie, mai exact din Instrumente mortale de Cassandra Clare. Astfel am citit Orașul îngerilor căzuți,
  2. Orașul Sufletelor pierdute
  3. Și Orașul focului ceresc. Prea multe nu am ce să spun despre ele. Le ador! Toată lumea cred că știe despre ce vorbesc. Deci, dacă nu ai citit încă seria (și ești din întâmplare fan al genului fantasy) ți le recomand cu toată inima! ❤immortalinstruments6books
  4. A patra carte pe care am citit-o a fost Dincolo de timp de O. G. Arion, cel de-al treilea volum al serie Nemuritor. O serie plină de mister și de creaturi supranaturale. Recenzia cărții este aici.World Of Books Web
  5. Cimitirul de Teleșpan este cea de-a cincea carte citită în ianuarie. A fost o lectură surprinzătoare, în principal pentru că nu am găsit ceea ce mă așteptam. Este un roman dur, iar dacă vrei mai multe detalii le găsești aici.World Of Books Web
  6. Penultima carte citită a fost Jurnalul primei mele morți de Ioana Duda. O carte care mi-a ajuns la inimă. Ador și voi adora întotdeauna stilul de scriere și de gândire al Ioanei. Romanul ocupă, împreună cu Instinct, un loc special în inima mea. Recenzia romanului o găsiți aici.World Of Books Web
  7. Ultima carte pe care am mai apucat să o citesc a fost Acluofobia: zece povestiri macabre de Flavius Ardelean. O lectură cu adevărat fascinantă a cărei recenzie o voi posta zilele astea.World Of Books Web

Voi ce ați citit în luna ianuarie? 🙂