Pentru mine, Ioana este o persoană specială. Ea înțelege cu totul altfel viața de cum o înțelegem noi. Și acest lucru mă fascinează peste măsură. Ador punctul ei de vedere și cred că orice va scrie ea mie îmi va plăcea. Dar această carte chiar a fost o experiență de neuitat.

Cred că mulți și-au pus întrebarea: ce poveste se ascunde în spatele acestui titlu puțin cam ciudat? Multe persoane chiar mi-au spus, când au văzut titlul, că trebuie să fii într-un anumit fel ca să denumești așa o carte, uneori a fost în sensul bun, alteori în sensul mai puțin bun.

Dar titlul chiar are dreptate. În carte o găsim pe Valentina care și-a pus în gând să se sinucidă a doua zi. Și chiar și-a plănuit pe îndelete cum o va face, ce muzică va asculta și cu ce va fi îmbrăcată. Noi vom lua parte la ultimele ore ale nopții în care își amintește atât lucrurile plăcute, cât și cele mai puțin plăcute, lucruri pe care le dezbate împreună cu îngerul ei păzitor. Luăm parte la lupta ei cu demonii, dar o luptă pe care a pierdut-o aparent. Ea este ferm convinsă că a doua zi se va sinucide, într-un mod sau altul. Dorește să facă acest lucru mai mult din durerea de a nu avea aproape persoana pe care o iubește infinit. Dar prietena ei îi stă aproape în câteva dintre aceste ore ale nopții și împreună cu îngerul păzitor încearcă să o convingă pe Valentina să se gândească de două ori înainte să o facă. Dar oare ce alegere va face?

E destul de greu să vorbesc despre acest roman. Ceea ce simt, pentru că nu o cunosc foarte bine personal pe Ioana, este că eu o regăsesc pe tot parcursul acestei cărți. Eu bănuiesc că toate chinurile care sunt descrise în carte, toate frământările au apăsat-o și pe ea la un moment dat. Cartea asta e ca și cum cineva ți-ar da un pumn în burtă și ți-ar spune că așa e viața. Dar tu trebuie să lupți.

În noaptea de dinainte, Valentina face o recapitulare a vieții ei. Ea încearcă să se gândească la lucrurile bune prin care a trecut, la momentele când a fost cea mai fericită, momentele în care a simțit că a trăit. Dar amintirile negre își fac și ele loc, iar acestea lasă spațiu regretelor. Regrete care o macină adânc, sapă în ea, o devorează.

Singurătatea. Revine mereu. În viața tuturor. E o constantă. Ca suferința și moartea. Și, poate, până la urmă sunt doar singurătatea și moartea. Singurele constante din viața oamenilor. Că de acolo se trage suferința.

Ea suferă după o persoană care nu o merită și acest lucru este foarte trist. Ea e într-un fel dependentă de acea ființă, lucru care nu o ajută deloc să fie mai optimistă. Însă este norocoasă, o are pe prietena ei cea mai buna, Matilda. Relația dintre cele două este foarte profundă. Este ceva mai presus de prietenie, o iubire intensă, dar nu în sens erotic. M-au dus cu gândul la parabataii din cărțile Cassandrei Clare. (Iar dacă nu știi ce e ăla parabatai te sfătuiesc să cauți aici: link)

Eu recomand carte în principal pentru că mie mi-a plăcut. E ceva care cred că ar salva multe vieți, ar învăța oamenii cum să „ardă” după cum spune Cristina Nemerovschi. E un roman cu adevărat special, pe care nu cred că oricine l-ar putea înțelege. Dar dacă ești suficient de deschis și ai trecut prin destul de multe încercări, această carte pur și simplu te va alina și te va face să îți trăiești viața așa cum nu ai mai făcut-o până acum.

Până data viitoare, sper să reușiți să învățați să trăiți! 🙂