Te voi găsi de O. G. Arion (Nemuritor #2)


După finalul fericit din Ultimul viking,  am citit cu o oarecare teamă al doilea volum. Îmi era frica că nu va fi la fel de plin de suspans. Mă gândeam ce ar putea să mă țină cu sufletul la gură, cu ce ar putea continua această serie. Dar, Oana Arion mi-a întrecut așteptările.

În primul rând, vreau să remarc noua ediție a seriei. Autoarea a decis să publice atât Ultimul viking cât și volumele următoare la editura Librex, o idee foarte bună. Volumele au niște super coperți pe care le ador. Această tentă întunecată, construită pe alb și negru, oferă un mister aparte care te îmbie să citești.

În al doilea volum, Victoria se confruntă cu o situație neașteptată: dispariția iubitului ei vampir, Arrio. Astfel ea pornește într-o lungă călătorie pentru a-l salva. Împreună cu frumosul viking, Ian, Victoria se va confrunta cu evenimte neașteptate și cu creaturi periculoase.  În final va descoperi un plan diabolic și va fi nevoită să se confrunte cu situații imposibile și de-a dreptul șocante, ce pun în pericol întreaga omenirea.

Un lucru pe care nu l-am dezvoltat îndeajuns în recenzia primului volum este subiectul legendelor nordice. Nu am citit niciodată despre ele până acum, astfel că această serie a adus o noutate pentru mine. Fără să vrem, citind aceste cărți învățăm despre legende care de care mai interesante, care implică vikingi, fomori, vampiri, nefilimi etc. Ceea ce vreau să subliniez este documentarea pe care a făcut-o autoarea reușind să creeze o lume de-a dreptul fascinantă. Este o lume fantastică bine închegată.

Deși povestea este concentrată pe căutarea lui Arrio, aceasta dezvălui o poveste de dragoste care te ține cu sufletul la gură. Victoria este pur și simplu distrusă de dispariția iubitului ei și se pune în niște situații care îi pot aduce moartea doar pentru a-l salva. Iubirea dintre cei doi este atât de mare încât încearcă să se protejeze reciproc, dar învață să își dea și spațiu, liberă alegere.

Victoria este un personaj model, este o super femeie care face orice doar pentru a salva ceea ce iubește. Este genul de femeie care toate am dori să fim: curajoasă, neînfricată și puternică. Aceasta face imposibilul, se pune în fața morții și o înfruntă cu capul sus. Este un om puternic, simte frica, dar trece peste ea și apără ceea ce este al ei, lucrurile la care ține.

Celelalte personaje au niște personalități care te fac să îți fie drag de ele. Misterioase, cu intenții bune ori rele, curajoase și puternice, ele te fac să îți dorești să le fi cunoscut în realitate, să fi vorbit cu ele și să le admiri. Autoarea a construit personaje magnifice cu personalități aparte.

Un element care îmi place la această serie este stilul de scriere al Oanei. Aceasta are un stil personal, unul care îmbină perfect toate lucrurile și creează un mister ce planează peste tot parcursul cărților. Este un mister pe care toată lumea sunt sigură că l-a simțit sau îl va simți. Și umorul. Umorul ei este unul foarte bun, atât de potrivit situațiilor încât te face să râzi chiar dacă o faci singur și oamenii se uită urât la tine. Sunt pur și simplu unele momente când nu poți să te abții să schițezi măcar un zâmbet.

Recomand acest volum, așa cum recomand și întreaga serie. Te ține cu sufletul la gură și este plină de mister. Veți găsi personaje magnifice și legende străvechi care vă vor stârni cu siguranță interesul. Și pe deasupra se întrevăd niște conflicte în volumul 3, astfel că abia aștept să îl citesc.

Până data viitoare, să vă ține aproape personalele la care țineți! 🙂