Cerul e pretutindeni de Jandy Nelson

World Of Books WebNu știu câți dintre voi ați auzit de această carte, cert este că eu nu am auzit de ea decât atunci când mi-a oferit-o cineva la schimb. Și am zis să o accept deoarece pare destul de interesantă. Și este de la editura Epica, așa că m-am gândit că are potențial.

Și nu m-am înșelat.

Cartea prezintă povestea lui Lennie, o fată care a suferit recent o mare pierdere. Sora ei, Bailey, moare subit, iar acest lucru o face pe Lennie să fie aruncată în propria viață. Până acum ea a trăit în umbra surorii ei, iubind-o mai mult decât ar vrea să recunoască. Și chiar dacă până acum nu a iubit niciun băiat, ajunge să oscileze între doi.

Povestea este destul de complicată. Mama fetelor a plecat când ele erau foarte tinere. Astfel, cele două au fost crescute de bunica lor și de un unchi. Plecarea mamei o face pe Lennie să se atașeze foarte tare de sora ei, trăindu-și viața în zona de comfort. Bailey era sora care trăia, care visa, care o conducea pe Lennie prin viață, pe când Lennie doar călca pe un drum deja bătătorit.

După pierderea surorii ei, Lennie este practic proiectată în propria viață. Aceasta trebuie să trăiască pentru două persoane: atât pentru ea cât și pentru sora ei. Și este mistuită de durerea acestei morți. Este atât de rănită, încât, în timpul descrierilor, puteam aproape să văd efectiv cum sângerează în interior. Foarte dureros.

Toby este fostul iubit al lui Bailey. Și acesta este mistuit de durere, astfel că ajunge să stea mai mult timp cu Lennie, cei doi împărtășind același sentiment. Cei doi se apropie din ce în ce mai mult până ajung să o trădeze pe sora lui Lennie. Mai rău e că fata se îndrăgostește de un băiat nou venit de la școală. Și toate lucrurile degenerează.

Cel mai mult m-a impresionat durerea pe care a simțit-o Lennie. Și modul în care a reușit să o distorsioneze, să o facă să acționeze greșit, deși știa în ce se bagă.

Poate sunt mai multe lucruri despre care aș putea vorbi, dar acum altele nu îmi mai vin în minte. Cărțile astea străine sunt destul de seci, deși au multe pagini. Niciodată nu am să înțeleg asta.

Vă recomand cartea, mai ales dacă vă plac cărțile de dragoste. Personal, nu-s mare fan, dar aceasta m-a convins să îi dau 5 stele pe Goodreads, deci cred că e destul de bună.

Până data viitoare, să aveți o viață grozavă! 🙂