A doua carte a Cristinei pe care o citesc și deja abia aștept să o citesc pe următoarea. Nici nu vă puteți da seama cât de mult îmi place stilul ei, de la abordare până la modul de îmbinare a acțiunii. Dar să nu ne mai lungim cu vorbăria și să trecem la recenzie.

Nu știu de ce am început să citesc această carte și de ce nu am ales alta, doar a mai scris încă multele altele pe care încă nu am reușit să le lecturez. De ce asta? Așa am simțit, că este timpul ei, timpul pentru a fi înțeleasă.

La început n-au fost cerul și pământul. La început au fost Dora și Luna.

Povestea este una dintre cele mai triste pe care le-am citit. Deși peste mare parte din carte planează o atmosferă de fericire generală, de bucurie, de iubire și de nebunie, ce-a de a doua parte este foarte tristă. Trecerea bruscă de la fericire maximă la durere este destul de șocantă.

Dora are 18 ani, cântă într-o trupă rock și se pregătește de bac. După plecare mamei ei, de când era doar o fetiță, Dora a fost mai mult absentă din viața ei. Totul era mai mult o rutină liniștitoare care se repeta la nesfârșit. Avea o trupă rock cu ceva succes, un viitor frumos înainte, orice drum ar fi ales. Un tată care ține la ea în felul lui, o mamă vitregă care e mai mult o prietenă, o viată confortabilă și acceptabilă.

Asta până ce în drumul ei apare Luna, o fată plină de chef de viață. După această întâlnire, viața Dorei va lua o turnură cu totul neașteptată. Aceasta va învăța să își trăiască viața la maxim, să profite de orice oportunitate de a face ceva interesant, de a-și schimba viața anostă. Și pentru aceste lucruri Dora se va îndrăgosti iremediabil de Luna, iar cele două vor deveni inseparabile, în ciuda tuturor greutăților pe care nu le iau în seamă.

O chestie pe care nu am sesizat-o decât destul de târziu este faptul că personajul Dora este puțin descris (probabil din cauză că nu are o personalitate ieșită din comun) pe lângă personajul Luna care este descrisă pe toată durata cărții.

Luna este acel fel de fată/femeie care este pur și simplu amețitoare. Este plină de viață, o trăiește din plin, nu lasă nicio experiență netrăită, este acel exemplu de om care uneori ne dorim să fim și noi. Mare petrecăreață, prietenă cu toți, o persoană de care toată lumea este îndrăgostită. Dar oricât pare ea de fericită, în spatele acestor măști, este o persoană care are o secure deasupra capului. Fată a unui om politic sus pus în stat și cu o profeție sumbră, Luna este o persoană puternică. Cel mai mult admir la ea curajul pe care îl are și calea pe care a ales-o. În ciuda tuturor greutăților ea a ales să se bucure de viață, nu să-și plângă de milă.

Cărțile mișto nu-s așa simple. Nu au un final doar frumos, sau urât, ci ma degrabă un final complicat.

Exact aceeași părere am și eu. Cartea asta e mișto pentru finalul care nu e absolut deloc simplu. Dar pătrunzător.

Nu pot spune multe despre sfârșitul cărții, nu vreau să dau spoilere (deși este greu să le eviți). Finalul te face să te mai gândești o dată, să reevaluezi întreaga carte.

Acest roman m-a învățat ce valoarea are o viață. Și că niciodată nu trebuie să o ratăm. Avem doar una și trebuie să o trăim din plin ca să putem muri fericiți și împliniți. Și m-a mai învățat ce înseamnă să iubești. Atât pot spune.

Cristina Nemerovschi m-a făcut să îmi schimb din nou anumite viziuni asupra lumii. Pentru acest lucru, recomand din tot sufletul această carte. Cine cunoaște stilul Cristinei, nu v-a fi dezamăgit de această impresionantă poveste de iubire.

Dacă vrei să înțelegi ce înseamnă iubirea, citește această carte.

Până data viitoare, trăiți viața din plin! 🙂