Am amânat mult prea mult scrierea acestei recenzii. De ce? Nici eu  nu știu. Poate lipsa inspirației, poate lenea? Cel mai probabil a doua variantă :)) Dar, uite-mă aici, scriind o recenzie pentru Blestemul zorilor, al doilea volum al seriei Neamul Corbilor scrisă de Lavinia Călina.

Cred că am amânat vreo câteva săptămâni scrierea acestei recenzii. Rușine să îmi fie! Dar, sper să reușesc să transmit cât mai bine impactul pe care l-a avut asupra mea această carte.

Atenție! Următorul paragraf conține spoilere! Dacă nu ați citit primul volum vă recomand să treceți peste paragraful următor.

După cum știți din volumul trecut, Roxana și Nicol se despart. Roxana fuge cu un băiat din Neamul Lupilor, iar Nicol se alătură Neamului Corbilor. Deci, situația nu e roz nicicum. În volumul de față, lucrurile se înrăutățesc. Nicol și Roxana sunt într-un fel adversare, dar ele încă țin puțin una la alta și își doresc să fie din nou prietene. Însă fiecare se adâncește din ce în ce mai mult în mrejele Neamurilor din care fac parte. Ce se va întâmpla între cele două și cum vor reuși să treacă peste toate obstacolele care le ies în cale, veți afla doar dacă citiți cartea.

„Magie și acțiunea, răsturnări de situație, intrigi țesute de veacuri, iubiri blestemate; uncreuzet al coșmarurilor devenite realitate, în care moartea pândește din colțul oricărei străzi, în ochii oricărui trecător și chiar din adâncul propriului suflet. Lupta abia a început, iar Neamul Corbilor este mai decis ca niciodată să fie cel care va câștiga supremația asupra întregii lumi.” (Coperta IV a cărții)

Când am recitit recenzie la primul volum, mi-am dat seama cât de sec am scris-o. Nu am reușit să redau ceea ce simt cu adevărat despre aceste cărți. Genul fantasy este foarte greu de promovat. Este greu să îi recomanzi omului să citescă așa ceva pentru că adevărata valoare se află ascunsă în spatele poveștii. Stilul fantasy nu pot spune că este caracterizat de o scriitură cu înflorituri sau că ideile pe care le găsești în el sunt minunate. Nu. În acest stil trebuie să găsești curajul personajelor de a se juca cu moartea, de a deveni când nemiloase, când drăguțe. Trebuie să înțelegi anumite valori umane, prezente chiar și atunci când lumea este răsturnată cu susul în jos.

Din această cauză este foarte greu să vă spun cât de bună este această carte. Este o carte pe care o citești cu sufletul la gură, care o sorbi la fiecare pagină, care o guști de parcă ar fi o prăjitură făcută din cel mai bun soi de ciocolată. Este un deliciu să citesc astfel de cărți. Din această cauză apreciez tot ce este scris în acest gen literar.

Acțiunea cărții este în majoritatea timpului alertă. Nu mai există decât foarte mici pasaje de liniște. Ceea ce mi-a plăcut nespus. Cine un ar vrea să fie ținut în priză de o carte? 🙂

Personajele sunt… nici nu știu. Sunt atât de greu de caracterizat personalitățile pe care le-a creat Lavinia. Pur și simplu sunt ca niște oameni reali. Nu sunt personaje care sunt în totalitate bune sau în totalitate rele. Sunt exact ca oamenii, au și o parte rea și una bună, diferă doar care parte predomină.

Cred că sunt mult mai multe lucruri pe care aș vrea să le discut, dar acum nu mai îmi vine nimic în minte.

Vă recomand din suflet întreaga serie. Merită citită din multe, multe motive. Nu numai pentru povestea fascinantă, dar și pentru că scriitoarea este româncă și asta ne dovedește că și românii pot scrie cărți la fel de bune cum scriu străinii.

Până data viitoare, alegeți-vă cu grijă Neamul! 🙂