Am terminat Rockstar și am rămas fără cuvinte. Pur și simplu, fără cuvinte. Și ceea ce e mai ciudat este că va urma o recenzie lungă. Trebuie să citiți această carte, iar argumentele pentru această afirmație le veți găsi mai jos.

Nu știu de unde am aflat prima dată de roman. Chiar nu îmi aduc aminte. Singurul lucru pe care îl știu este că l-am luat în vizor atunci când pe site-ul editurii Herg Benet au apărut tricouri cu coperta cărții. Nu am putut rezista, pentru că trebuie să recunosc că mor după coperta ei, și mi-am cumpărat și eu unul. Desigur, pe atunci încă nu îmi cumpărasem cartea, de fapt (rușine să îmi fie) nici nu știa despre ce e vorba. După ceva timp, am zărit romanul și, fiind singurul care era în librărie, l-am luat pe loc.

Ca de obicei, după ce am terminat cartea pe care o citeam la acel moment, m-am apucat de Rockstar. Nu am avut niciun fel de așteptări în special pentru că nu am mai citit nimic scris de această autoare. Totuși cred că asta a fost cel mai bun lucru. Cartea a avut un impact mult mai mare asupra mea decât dacă aș fi cunoscut dinainte stilul Cristinei.

Nici nu știu de unde să încep. Simt că romanul ăsta e ceva special. E ceva adevărat care transmite ceva ce noi nu vedem, ignorăm sau încercăm să îl găsim dar nu putem. Este atât de autentic și de direct, nu se ascunde și transmite lucruri importante.

Simt că povestea e doar un pretext pentru a transmite idei și sentimente, idealuri și crezuri. Și cred că mai bine de atât nici nu se putea. Iar, povestea și acțiunea au fost atât de potrivite și atât de reale încât le ador! Deși este folosită ca pretext, este atât de bine aleasă și descrisă și…. pur și simplu, nu există destule cuvinte pe lume pentru a exprima ceea ce simt.

Și nu vreau să credeți că o ridic în slăvi pentru că este scrisă de autoare româncă sau pentru că umblu să mă dau bine pe lângă autori. În niciun caz. O ridic în slăvi pentru că așa merită. Nu am întâlnit multe cărți în care să găsesc emoția și ideile care sunt aici. De fapt, nu știu dacă am întâlnit mai multe de 10 cărți din cele câteva sute pe care le-am citit, care să fie atât de reale, de autentice.

Personajele sunt minunate. Au atât calități cât și defecte și nu sunt ascunse, nu sunt mascate doar ca să pară modele pentru societate. Sunt true, așa cum suntem și noi în fiecare zi. Și, din nou, vreau să rectific, câțiva dintre noi, pentru că mulți au ales să fie ce vrea societatea, nu ei înșiși. Personajul principal, Storm, este exact ca numele lui. Pe tot parcursul romanului a avut o energie și niște sentimente care semănau cu o furtună.

„Storm are 21 de ani și este solistul unei trupe rock în plină ascensiune. E rebel, adorat de fani, charismatic, invidiat, dar o traumă din trecut îl face să nu se poată bucura pe deplin de viața care, privită din afară, pare perfectă. Când hotărăște, după un concert și un after party dezlănțuit, să plece în căutarea Lolei – The Punk Rock Goddess, idolul său -, speră ca ea să-l ajute să-și regăsească drumul. Dar călătoria alături de Lola se va transforma în ceva neașteptat, care îl face să înțeleagă tot mai multe despre muzică, fani, idoli, moarte, pierderi și mai ale despre lupta cu demonii tăi. Pentru că, la final, <<tot ce contează e să rămâi în viață>>.” (Coperta IV a cărții)

Nu cred că aș fi putut să fac un rezumat mai bun. Adevărul e că acest drum este un fel de călătorie pe parcursul căreia personajul de maturizează, se vindecă, dar, în special, evoluează. Atât din punct de vedere a gândirii cât și din cel al sentimentelor.

Cartea asta m-a dat peste cap. M-a făcut în același timp să mă gândesc și la ce cred eu și la lucruri la care nu m-am gândit până acum. Am luat o grămadă, dar o grămadă, de citate. Și a fost pentru prima dată când am folosit semne pentru a marca citatele.

Un lucru surprinzător a fost și felul în care a arătat romanul după ce l-am citit. Adică, când l-am cumpărat nu pot spune că arata perfect, ca scos de la editură, avea mici defecte. Dar, atunci când l-am terminat, probabil pentru că îl purtasem cu mine peste tot, avea colțurile îndoite și roase, câteva margini uzate, dar cel mai uimitor au foste sentimentele mele în legătură cu transformarea cărții. De obicei mă întristez când observ urme de uzură pe suprafața unei cărți, dar aici nu a fost la fel. Am simțit că așa ar trebui să arate, să arate de parcă a fost trăită, nu numai citită.

Recomand cu tot sufletul acest roman. Este ceva ce trebuie citit. Ideile care sunt transmise prin intermediul ei nu numai că dau de gândit, dar chiar ne schimbă și ne fac să devenim noi înșine. Acum mă simt altfel, poate puțin mai matură, poate puțin mai true, decât înainte. Tot ce știu e că romanul este un must read pentru oricine. Și încă o dată recomand cu căldură cartea pentru că sunt sigură că vă v-a schimba.

”Be true till the end and laugh each day.”

Până data viitoare, sper să fiți autentici! 🙂