Neliniștea lui Ștefan (Story time!)

Asta este prima povestioară pe care am scris-o cu ajutorul cuvintelor date de voi pe pagina de Facebook a blogului. Sperăm să vă placă! Enjoy! 🙂

Ștefan era singur în cimitir, așezat în echilibru perfect pe o piatră de mormânt. Era ceva ciudat cu cimitirul în acea seară. Parcă era mai straniu din cauza ceții care se lăsase. Privea lung la cadavrul ce i se înfățișa înainte și prin cap îi treceau o mie de gânduri.
Era atât de bulversat de ceața deasă. Oare fluturii din stomac îl făcuseră că vadă lucruri? Dragostea îl transformase? Nu mai credea în nimic, iar cadavrul la care se holba nu avea nicio noimă pentru el. Cine putea fi? Harry Potter? Batman? Nimic nu mai părea a avea logică în capul lui Ștefan. Deodată prietena lui, Tris, veni și îl găsi în cimitir.
Fericirea din ochii lui Tris i-au amplificat durerea. Prietenii nu erau ceea ce avea nevoie în acest moment, avea nevoie de morfina ca sa-i calmeze durerea, dar totuși trebuia să facă un sacrificiu și să pară fericit.
Amintirile nu îi dădeau pace. Amintiri care induc durere, suferință și singurătate. Despre trădarea prietenilor care îi erau unele dintre cele mai dragi ființe, despre sacrificii și despre vină. Tris se apropie și pare indiferentă la suferința ce îi este afișată pe chip. Lui Ștefan îi trece prin minte o întrebare: oare este vreo șansă ca ea să îl înțeleagă?
Și brusc simte cum o mână i se așează pe umăr. Sentimentul de timiditate din el îl face să nu își ridice ochii din iarba verde ce părea că își pierde din culoare odată cu lăsarea nopții. Tris pare că nu înțelege ce i se întâmplă și păstrează tăcerea pentru un timp. Cum să îi spună că este vampir? Cum avea să afle că mazărea e antidotul ce îl calmează? Voia să îl evite în acel moment… să fie singur. Dar aude vocea ei de care îi era dor spunându-i:
-Bună, tigrule!
-Tris, nu am chef de glumele tale! a spus Ștefan.
-Ești ca un curcubeu, ai multe personalități! Uite, știu că încerci să mă eviți, dar îți spun că la liceu tot ne vom întâlni.
Cei doi ochi strălucitori ai ei îl făceau să uite de toată supărarea pe care o avea, dar nu putea… îi putea face mai mult rău decât credea.
-Și dacă nu voi mai veni la liceu? Ce zici de asta?
Atunci ea s-a uitat la el cu aceeași față de înger și a zis:
-Ori nu ești în toate mințile și ai impresia că e vacanță, ori este ceva despre care trebuie să vorbim. Dar, înainte de a vorbi, poți te rog să duci cadavrul ăsta de aici? Miroase de parcă o armată de îngeri la blestema la putreziciune pe viață.
Ștefan se uită la ea fără nicio expresie pe față.
-Nu te sperie cadavrul? Deja doi viermi și-au făcut loc prin el și ție îți pasă doar de mirosul lui?!
-Ce să zic… doar știi că ador lucrurile moarte, dar îmi plac doar cu arată, nu și cum miros.
Nimic din toate astea nu era o prefăcătorie. Ștefan a făcut cum i s-a spus. A mutat cadavrul. Iubire lui față de ea era nespusă, însă nu voia să îi arate asta. Pur și simplu, îi fascina. După ce a terminat a venit lângă ea și au rămas împreună să urmărească apusul.

SFÂRȘIT

Am fi foarte fericite să vă citim opinia în comentarii! 😀

Colectăm cuvinte pe pagina de Facebook, de luni până joi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s