Pe la sfârșitul lui mai am făcut o promisiune: să nu cumpăr cărți timp de o lună. Și, surprinzător, până acum nu am cumpărat nici măcar o singură carte. Astfel, am ajuns să analizez bibliotecile prietenelor mele. Printre mai multe sau mai puține cărți am dat și de Anamneza. Nu a fost ceva uimitor deoarece eu știam de carte, adică eu o făcusem cadou de Crăciun prietenei mele. Și mi-am spus: „De ce nu?” 

„Luisa, o adolescentă de șaptesprezece ani, se trezește pe un pat de spital, după o comă îndelungată. Însoțită de Jurnal – confident și prietene, totodată -, tânăra își proiectează o călătorie reminiscentă prin universuri aparent disjuncte, construind un tablou haotic, fragmentar, unde adună atacurile de panică, relația tensionată din trecutul părinților ei, bisexualitatea, fobia pentru apa sărată, amestecul de substanțe interzise în doze nerecomandate, iubirea pentru Sorin, legături eșuate, împreună cu dorința de a scrie și necesitatea cunoașterii de sine. Dar există oare un capăt al drumului?” (Coperta IV a cărții)

Am ales să transcriu sinopsisul pentru că eu nu reușesc să rezum ceea ce este în carte mai bine. Partea cu tablou haotic este foarte adevărată. De atâtea întâmplări, de atâtea schimbări din multe puncte de vedere m-a amețit complet. Deși, la sfârșit am rămas cu senzația că totul a fost foarte aranjat. Din păcate, au fost pasaje și evenimente care m-au pierdut și unde nu am prea înțeles multe. Poate acest lucru se trage și de la faptul că sunt obosită și nu îmi pot menține prea mult concentrarea asupra acțiunii.

Mi-a plăcut. Este singurul lucru concret pe care îl gândesc despre carte. M-a lăsat cu un sentiment ciudat. De parcă, am fost martoră la maturizarea unui copil. Și acest lucru a fost foarte interesant. Să văd cum i se schimbă punctul de vedere. modul de analiză a problemelor pe care le întâmpină a fost… interesant.

Singurul lucru care nu mi-a plăcut la carte este că a fost puțin dezordonată. Dar presupun că așa este și viața. Că nu poți pur și simplu să îi dictezi ce să facă, cartea se scrie singură, iar arta este de capul ei.

Dacă vă place modul de scriere al scriitorilor români și ceea ce transmit prin cărțile lor, vă recomand cu căldură acest roman. Mi-a plăcut. Și acest lucru cred că este singurul important.

Până data viitoare, să reflectați mai mult la viață! 🙂